Mai bună decât o doză de Prozac: Bossa Nova

Mai bună decât o doză de Prozac: Bossa Nova

Primul pas: luați-vă un pahar și turnați-vă în el băutura preferată.

Pasul următor este să găsiți un loc intim și confortabil în care să vă puteți relaxa.                           

Momentul perfect: seara, la asfințit.

După ce ați parcurs aceste etape, luați paharul în mână, pregătiți pentru o meditație pe tema iubirii și pe tema frumuseții, apoi lăsați-vă cuprinși de ritmul dulce-amărui al acestui gen muzical fructificat și popularizat de către brazilieni între anii 1950-1970.

Surprinzător sau nu, cunoaștem mai multe track-uri bossa nova decât credem noi că știm. Le putem asculta în hoteluri, în aeroporturi, restaurante ori în cafenele și lounge-uri, sau în orice alt local. Având rădăcinile într-o epocă în care trupa Beatles încă nu cucerise lumea, bossa nova e privită ca muzica menită să scoată la iveală latura sofisticată, urbană a fiecăruia dintre noi.

 Bossa nova are la bază un ritm mulat pe samba.Totuși, spre deosebire de samba, noua tendință muzicală nu este acompaniată de pași de dans, ci mai degrabă este caracterizată de versurile  cântate în șoaptă, care par să instige la meditație, la visare. Putem deduce de aici că ritmul acesteia creează impresia de atmosferă preponderent boemă. Însăși traducerea termenului configurează ideea de ”noul trend”, ”noul val”, iar valorificarea acestui stil se datorează artiștilor din 1950, printre care João Gilberto, Johnny Alf și Antonio Carlos Jobim. Primul cântec înregistrat, intitulat „Chega de Saudade” (1958) împrumuta câteva elemente structurale de la un alt gen muzical brazilian numit choro (tradus ”scâncet”, ”lamentare”) originar din secolul al 19-lea în Rio de Janeiro, un melanj între elemente diverse, trecând în revistă modulațiile subtile, sincopele și contrapunctul. Compozițiile de mai târziu au renunțat la această formă. De exemplu, Jobim folosea linii melodice aproape disonante, cele mai cunoscute fiind cantecele de pe albumele Getz/Gilberto (1963) and Getz/Gilberto Vol. 2 (1964) compuse în colaborare cu Getz și Gilberto. Cea mai mare contribuție la apariția și dezvoltarea acestui gen muzical a adus-o excentricitatea lui João Gilberto. Dorind să reușească în cariera sa muzicală, acesta se încuia adesea în dormitor sau în baie și cânta ore în șir  pe aceeași notă la chitară, obsedat de ideea că trebuia să găsească o nouă modalitate de a cânta la instrumente. În afară de chitară, João Gilberto a inovat și proiecția vocii. Înainte de a lua ființă ”noul val”, cântăreții brazilieni foloseau stiluri stridente, care semănau cu vocile puternice ale cântăreților de operă. Astfel, producția nazală se asemăna cu cea a genului caboclo (tradiție folk din NE Braziliei). Gilberto, însă, a transformat toate acestea într-un șoptit subtil, într-o voce moale precum  mătasea, fără vibrato. Primul single bossa nova care a obținut recunoaștere internațională este probabil și cel mai popular din toate timpurile: single-ul ”Desafinado”( ”Dezacordat”), compus de Antônio Carlos Jobim, a ajuns în topul Billboard datorită versiunii din 1962 a artiștilor Stan Getz și Charlie Byrd. Cu toate acestea, succesul acestui stil este asociat de multe ori cu  interpretarea cântecului ”The Girl from Ipanema”(titlu original în limba portugheză:”Garota de Ipanema”), compus în 1962 de același  Antônio Carlos Jobim; un exemplu perfect al efectului euforic transmis de bossa nova. ”The Girl from Ipanema” nu reprezintă altceva decât descrierea jubilantă a a întâlnirii compozitorului  cu o femeie oarecare care se îndrepta spre plajă; transpunerea mișcărilor sale unduioase și redarea în versuri a frumuseții ei culminând cu afirmația artistului că ea este cea mai frumoasă femeie pe care a văzut-o vreodată. Temele abordate în versurile cântecelor includ pe langă frumusețea femeilor, dorul, iubirea și vitalitatea tinereții. Într-adevăr, compozițiile bossa nova reflectau dragostea, venerau plaja și femeile drăguțe, creând impresia că tematica acestora se rezumă la creionarea vieții boeme a artiștilor, și nu la povestirea vremurilor de restriște a brazilienilor, așa cum era cazul compozițiilor de samba, un gen muzical popular în rândul clasei muncitoare.

Totodată, muzica ce a acompaniat primul val de versuri bossa nova, deși unică, folosea aceleași coarde alterate folosite și în muzica de jazz, combinate însă cu bătăile de tobă caracteristice muzicii samba. Bossa nova a fost influențată și de blues, dar în ceea ce privește structurile armonice, popularul stil brazilian are mai multe în comun cu jazzul, de la care a preluat utilizarea sofisticată a instrumentelor cu coarde. În mod ironic, acest stil muzical asociat cu o infuzie de complezență este considerat responsabil pentru nașterea muzicii de protest din anii `60, care denunța tumultul politic din Brazilia; protest care a reușit să conducă la lovitura de stat din 1964. După aceasta a urmat o nouă generație  de muzicieni bossa nova. Muzica compusă de aceștia era radical diferită de cea creată de primul val de artiști prin faptul că descria condiția populației braziliene și blama instalarea proaspătului guvern militar. Pe deasupra, acest nou val de muzică avea un caracter patriotic, ceea ce predecesorului îi lipsea. Acesta nu doar că transmitea vicisitudinile la care erau supuși brazilienii, ba chiar expunea viața din regiunea nord-estică a țării, frecvent devastată de secetă; iar muzica compusă să acompanieze versurile lor se folosea de instrumente tradiționale sau împrumutate din alte genuri ale repertoriului brazilian, cum ar fi cel de samba, ascultat deseori în mahalale. Așadar, intersectat cu mișcările politice de la începutul anilor `60, stilul bossa nova a devenit treptat din ce în ce  mai nevrotic, iar versurile mai încărcate tematic.

În prezent, această oază de muzică liniștitoare, reconfortantă a fost adoptată și de trupe din afara Braziliei precum Nouvelle Vague și Koop, sau de către alți artiști și trupe precum Nova, aducând noi abordări în interpretare. Alte hituri care au  la bază tehnici de bossa nova sunt ”Break on through”(1967) a trupei The Doors; ”Jesus to a child”(1995) a lui George Michael și ”Mas Que Nada”(2005) a grupului Black Eyed Peas.

   Pentru relaxare recomand cântecele anti-stress ”Don’t go” și „Dance with me” ale trupei Nouvelle Vague, „Island Blues” ale trupei Koop,  grupul Nova cu „Desafinado”, „Triste” și ”Insensatez” ș.a.m.d.

   Lăsând la o parte imaginea conturată de-a lungul timpului că bossa nova nu reprezintă altceva decât o muzică acompaniată de sorbitul unor cocktailuri, originile braziliene ale acesteia sunt adânc înfipte într-o tendință modernistă și revoluționară care a oglindit idealismul radical al țării de la începutul anilor `60 ai secolului trecut.